Agenda Arnaut Oxana: Undele Sonore

Undele Sonore

Din punct de vedere fizic, sunetul are o definiție mai largă, el nefiind legat de senzația auditivă: orice energie mecanică propagată printr-un mediu material sub forma unei unde se numește sunet. Undele mecanice longitudinale care se propagă în medii elastice și produc senzații auditive se numesc unde sonore. Sursele unor astfel de unde reprezintă vibrații sonore.
Din punct de vedere fiziologic, sunetul constituie senzația produsă asupra organului auditiv de către vibrații. Undele sonore ajung la urechea omului, propagându-se prin aer, însă ele pot fi propagate în mediu solid și lichid. Viteza de propagare a acestora în lichid și solid este mai mare decît în gaze. În aer - 330 m/s, în apă - 1500 m/s, în oțel - 5500 m/s.
S-a constatat că urechea umană este sensibilă la undele magnetice cu frecvența situată în diapazonul de 16-20000 Hz. Acest interval depinde mult de amplitudinea vibrației și de vârsta și starea de sănătate a individului.
În funcție de frecvența vibrațiile se clasifică astfel:
1. Vibrații cu frecvența mai mare de 16 Hz - infrasunete.
2. Vibrații cu frecvența 16 Hz și 20 kHz - sunete.
3. Vibrații cu frecvența mai mică de 20 kHz - ultrasunete.

Calitățile sunetului.

Sunetele se deosebesc între ele prin calitatea sa. Acestea sunt: intensitatea, înălțimea și timbrul.

Intensitatea și frecvența sunt independente. Astfel pot exista sunete slabe sau sunete puternice cu aceiași frecvență, sau sunete cu o frecvență joasă și o frecvență înaltă dar cu aceiași intensitate. Sunetele sunt comparate între ele după nivelul sonor. Unitatea de măsură a nivelului sonor este bellul cu simbolul „B” , numit astfel în cinstea savantului Alexandru Graham Bell (1847-1922).Bellul este o unitate destul de mare și de aceea în măsurarea nivelului sonor este folosit decibellul cu simbolul „dB”. (1 B =10 dB)
Înălțimea sunetului reprezintă calitatea de jos (grav) sau înalt (ascuțit) a acestuia. După frecvență, sunetul este cu atît mai ascuțit, cu cît frecvența lui este mai mare. Sunetul cu cea mai mică frecvență este numit sunet fundamental, iar restul ce urmează sunt armonici superioare.
Timbrul reprezintă este deosebirea a două sunete cu aceiași frecvență sau intensitate, dar care sunt emise de surse diferite. Timbrul depinde de intensitate, înălțime și numărul armonicilor superiori care însoțesc sunetul fundamental. Cu cît sunetul conține mai mulți armonici, cu atît el este mai plăcut pentru auz. Din punct de vedere a senzațiilor produse asupra urechii omului, sunetele pot fi clasificate:

1. Sunete de intensitate mare și de scurtă durată numite detonații.

2. Sunete obținute în urma unei oscilații, dar fără periodicitate sunt numite zgomote.

3. Sunete periodice cu diferite grade de complexitate numite sunete muzicale.